Eu credeam că aşa ceva vezi doar în poveşti, popă de stânga. Ok, hai să zic, în poveşti şi la Cucuieţii din Dos, nume generic pentru orice sat din fundu’ pământului, dar mi-a fost dat să port o discuţie cu un preot, şi, după multă trăncăneală legată de musulmani, cruciade, şi cum bine le-au făcut creştinii păgânilor că s-au dus peste ei, am ajuns la un subiect legat de angajaţi şi angajatori.

S-o zic drept, nu mai ştiu cum a început discuţia, dar s-a ajuns la o problemă de etică rezumabilă la “eu, angajator, am obligaţia de a crea cât mai multe drepturi de muncă, indiferent de cât îmi este mie de profitabil”. Gen am 20 de angajaţi care îmi produc profit. Calculele îmi arată că un al 21-lea angajat nu şi-ar scoate banii, deci ar fi ineficient şi contraproductiv. Normal că nu l-aş angaja de dragul de a-l vedea muncind undeva şi nu pe străzi, pentru că, logic, eu nu mi-am făcut firmă ca să ajut pe toată lumea, ci ca să câştig profit. Şi aici nu particularizez, generalizez, pentru că sunt convins că orice afacerist urmăreşte exact scopul ăsta, eficientizare şi maximizare a profiturilor.

Pe ERepublik, spre exemplu, am 3 firme, pe care le-aş vinde instantaneu sau le-aş opri, dându-i pe toţi afară şi sistând producţia, dacă nu aş mai avea profit. Şi aici, dacă am prea mulţi angajaţi, mai mult decât e necesar, inevitabil, pierd profit, ceea ce nu vreau, nu?

E, conform respectivului, eu, patron, am principala obligaţie de a crea locuri de muncă, în detrimentul profitului. Nu contează că profit = impozit mai mult => statul o duce mai bine => toată lumea beneficiază (rog comentatorii să se abţină de la situaţia românească, eu discut principial), eu trebuie să creez locuri de muncă. Apoi no, dacă asta nu e teorie de stânga, eu îmi mănânc tastatura. Şi e interesant că eu ştiam că preoţii sunt exponenţi ai dreptei, că stânga nu are nici o treabă cu Dumnezeu şi cu transcendenţa, dar e interesant să vezi aşa ceva la un preot care pare mai deştept de felul lui.