Eticheta: erepublik
(e)Ţara are nevoie de tine!
scris de fourtyseven pe Jan.27, 2010, în De pe net
Încă unul din seria articolelor despre ERepublik. În principiu, ERepublik e un joc, care simulează foarte bine o economie, în care fiecare jucător este un cetăţean al unei eŢări, dezvoltându-se pe 4 direcţii: cea politică (da, se face politică, începând cu partide, alegeri, votat legi în Congresul unei ţări, până la nivelul complex al relaţiilor internaţionale), cea economică (jocul simulează cu mare acurateţe o piaţă reală), media (fiecare jucător îşi poate deschide un ziar, deseori cheia pentru politică) şi militară. Ultima e cea mai importantă, şi o să mă rezum la a zice că fiecare jucător e soldat, iar România se bate deseori cu ungurii.
Deci, de ce fac un apel “disperat” la voi ca să vă înscrieţi? eRomânia trece printr-o perioadă nasoală. După ce, de Anul Nou, armata eMaghiară mărşăluia prin Transilvania şi noi încercam cu disperare şi în zadar să îi respingem (bravii noştri aliaţi erau ocupaţi pe undeva prin China şi Franţa cu cuceriri, iar fără aliaţi nu prea poţi avea sorţi de izbândă), acum, după ce am reuşit să reducem un pic din Ţara Castraveţilor (Bulgaria) au venit sârbii, iar nu ne-au luat aliaţii în seamă şi, din nou, am rămas la hotarele originale. În condiţiile în care acum vreo 2 ani eRomânia era un imperiu aproape cât visul lui Petru cel Mare, de se întindea până la Pacific.
România e, ce-i drept, un stat puternic în eRepublik, cu o armată foarte puternică, disciplinată, dar, din păcate, ne-au întrecut ungurii rău ca număr, iar aliaţii nu prea ne bagă în seamă (cum bine zice Preşedintele). Şi de-aia avem nevoie de mulţi cetăţeni noi. Fac apel la cititorii blogului să se înscrie în joc, şi îi voi ajuta cu orice nevoie. Jocul e foarte fain, şi, ca să vă faceţi o idee despre posibilităţi, întâi o să spun că activitatea gravitează în jurul chaturilor (unităţi militare, partid, bursă de mărfuri) şi că, dacă ai un pic de voinţă, poţi ajunge departe: joc de 4 luni serios şi mă pot lăuda cu 3 firme, zic eu, de succes, un mandat de parlamentar, multe lupte în care am participat şi am luptat cu toată dăruirea, dar, mai ales, cu momentele în care am stat cu sufletul la gură să văd cum se termină vreo bătălie şi cu distracţia.
Pentru cei care vor să se înregistreze, daţi un clic aici. De asemenea, recomand tutorialele Ministerului Educaţiei.
Jocul e, într-adevăr, complex, dar cerebral, nu consumă mult timp (se poate rezolva totul în 5 minute pe zi) şi cauzează dependenţă. Să ne vedem în Lumea Nouă!
Am fost invadaţi de unguri!
scris de fourtyseven pe Dec.29, 2009, în De pe net
De ceva vreme joc ERepublik, şi m-am dezvoltat cât de cât ca cetăţean, dar acum suntem într-o situaţie disperată la nivel de ţară. Ungurii au atacat Crişana şi bulgarii Dobrogea, şi avem nevoie disperată de soldaţi noi. Dacă polonezii au avut o explozie demografică de vreo 20 de mii de oameni, acum e nevoie şi la noi de aşa ceva. Dând clic pe imagine vă înregistraţi în joc şi vă stau la dispoziţie pentru a vă ajuta să creşteţi. Nu uitaţi nici site-ul eMinisterului Educaţiei. Acolo găsiţi tutoriale foarte utile proaspeţilor cetăţeni.
Avem nevoie de ajutorul vostru, nu vrem ca România să arate aşa:
LE: Ca să vă prindeţi de disperarea ungurilor, aflaţi că de 2 zile încoace serverele eRepublik sunt, în mod constant, asediate cu atacuri Denial of Service. Hai să le dăm nişte şuturi la funduleţe!
Pandemia de ferme
scris de fourtyseven pe Nov.09, 2009, în Bună ţară, rea croială
Sunt convins că toată lumea ştie de jocul ăla, Farmville. Ştiţi cu toţii că s-a răspândit aproape pandemic printre toate calculatoarele, în special cele care nu sunt acasă – sunt convins că rareori cineva joacă un Farmville acasă. Şi na, e nasol, că noi avem unul în clasă, şi mai vrem şi alţii să ne folosim de el.
Nu vorbesc ca unul care n-a fost copil şi nu s-a jucat în viaţa lui. Am fost un jucător avid de Triburile şi acum joc Erepublik, pe care îl deschideam şi la şcoală… din foarte obiectivul motiv că ziua de joc începe la ora 10. Mă rog, acum intru exclusiv de acasă, că lupt organizat pe la ora 8 jumate seara.
Fac o paranteză – poate vreţi să jucaţi, e un joc foarte fain, şi dacă intraţi de pe referralul meu şi ajungeţi la evel 6 primim amândoi câte 5 gold, şi vă susţin în dezvoltare. Aş face un off-topic mult prea mare dacă aş prezenta jocul aici, mai ales că sunt foarte multe chestii pe youtube despre asta.
Aşa, am citit pe blog la piticu despre “Scamville”, scopurile sale şi mecanismele mai mult sau mai puţin ortodoxe prin care le atinge, dar ideea e că jocul mi se pare o ciumă, omul când foloseşte un bun colectiv e de preferat să fie cât mai eficient, or la zecile de clicuri (apropo, din ce am văzut, viteza cu care poţi face clicuri şi reacţionează chestia care face operaţiunile pe acolo este scăzută parcă înadins) din tâmpenia asta, dacă ai nevoie de calculator şi trebuie să stai la rând după cineva care joacă asta, te zgârii pe ochi. Deci da, e un enorm consumator de timp pe care nu pot să îl sufăr.
Eu cu erepublikul meu rareori dau mai mult de 20 de clicuri, şi de obicei îmi lua vreo 2-3 minute toată operaţiunea, pentru că e un joc eficient, şi e normal să mă enervez când am de aşteptat o grămadă. Şi mi se pare cu atât mai nociv cu cât ai nişte timpi ficşi în care trebuie să umbli, deci te obligă să intri cât mai des pe măsură ce avansezi. Adică motivul pentru care m-am lăsat de triburi (căruia îi recunosc, totuşi, meritul de joc la care ai şi de gândit tactic şi strategic), cu toate că pe triburi intram de pe eeepc-ul proprietate proprie.
Noh, cred că înnebunesc dacă mai văd multă lume cu ferme. E mai contagioasă decât gripa porcină. De fapt, sunt curios, oi fi avut gripă porcină? Sau nu? Totuşi, m-am vindecat. Sunt mare.



